Balada pentru Raduleasca

În odaia rece de la Sofitel,
Proaspăt dată-afară din vechiul castel,
Plânge şi suspină puria domniţă,
Că se-mpute treaba, nu-i mai merge fiţă;
Elan Schwartzenberg, soţul măscărit,
De boema nimfă s-a cam sictirit,
Şi i-a dat cu flit... i-a suflat în vele,
Invitând-o sincer să doarmă sub stele.
Asta s-a-ntâmplat, după ce năiada
A vrut să se-ntoarcă... stiţi cum: ţinând coada...
Despre noaptea aceea, noapte de bănat
Iată ce şi cum s-ar fi întamplat:
Latră cainii-n curte, noaptea jumătate,
La castel în poartă oare cine bate?
- «Eu sunt, Schwartzi dragă, fosta soţioară;
Eu, şi vreau acasă, ca odinioară!
Jur că nu mai plec, nu de astă dată...
Fie-ţi dară milă şi primeşte-o fată!
Hai, deschide poarta... că mi-e frig de mor,
Vântul suflă rece... vreau în dormitor!»
Elan stă şi-ascultă... îi deschide poarta,
Şi grăieşte astfel către ex-consoarta:
- «Ce zici Mihaelo? Vrei encore une fois?
Nu mai „blugi cu penis“? Nu menage a trois?
Gata zbenguiala? Vrei să fii iar doamnă?
Apăi fata tatii şi-a lui Ayan mamă...
Să te-ntorci drăguţă la Oţilu tău,
Că el e potentul... io îs băbălău!
Lasă-mă şi uită milionul meu,
Nu mai cred în tine... iaca, mi-s ateu!
Cât priveşte pruncul ce mi l-ai fătat,
Nu vreau ca s-ajungă vreun vlăstar ratat,
Ce stă-n zece case, p-unde stă şi mă-sa,
Şi-are zece taţi, de umblă cu dânsa.
Aşa că te rog, de mai ai gândire,
Barem câte albe dar vopsite fire,
Să aduci copchilul şi să-l laşi acasă,
Să am grijă singur ca normal să crească.
Acum piei năluco! Fugi în lumea ta...
Fii o pitzi bună! Ca mamă eşti rea!»
În odaiea rece de la Sofitel,
Proaspăt dată-afară din vechiul castel,
Scrie Mihaela, clocotind în spume,
O depeşă tristă către-ntreaga lume;
Poate-o crede ţara şi poate-o ajută,
Că ea e un victim... Elan e o brută!
Nu mai vrea nimica, doar să fie pace!!!
...